Tropicul Cancerului
Henry Miller
Tropicul Cancerului
Imi pare rau ca nu am mai postat in ultima vreme dar timpul trece destul de repede cand singurul moment de respiro al unei zile este cafeaua de dimineata.Dar macar aceasta pauza, desi majoritatea lecturii am facut-o in metrou ori la ore inaintate ale noptii, mi-a dat destul material pentru o buna bucata de timp.
Prima carte pe lista este Tropicul Cancerului de Henry Miller.
Ea este cunoscuta in mod special ca fiind una dintre cartile interzise al secolului 20 si tocmai aceasta calitatea i-a dat atractivitatea per moment. Acum Miller este considerat un clasic al literaturii de limba engleza si nu numai.
Ironia majora a literaturii este faptul ca intodeauna cand o carte este interzisa ori se pune pret pe capul unui scriitor, la propriu ex.Salman Rushdie, aceea carte devine extrem de populara.Unii ar spune ca incalcarea reguliror morale ori estetice ale societatii fac intodeauna din orice lucru banal ori mediocru ceva extrem de incitant.Eu prefer sa o vad ca un instinct de turma dictat de un marketing orbitor.Prin aceste cateva cuvinte nu am vrut sa spun ca Miller este mediocru ci sa spunem ca el este exceptia care confirma regula.
Deschizand drumul pentru scriitori ca Bukowski, Kerouac s.a. Miller a inovat in aceasta carte, considerata pornografica pe nedrept dupa parerea mea, literatura de calatorie ca initiere si explorare a conditiei umane.
Tropicul cancerului este vie, citind-o cu atentie aproape ca simti sangele amestecat cu alcool pulsand in venele personajului principal .
Inca din prima pagina Miller isi anunta intentiiile: „Aceasta nu este o carte în sensul obişnuit al cuvântului. Nu! Aceasta este o nemăsurată insultă, o flegmă în ochii Artei, un şut în curul lui Dumnezeu, al Omului, al Destinului, al Timpului, al Frumuseţii, al Dragostei!… al tot ceea ce doriţi…”
Si ce loc pe in lume este mai potrivit pentru un artist boem care spune despre el : „N-am bani deloc, nici resurse sau sperante.Sunt cel mai fericit om de pe pamant.” decat Parisul. Daca ar fi sa-mi aleg o imagine a acestui minunat oras pe care sa o port in minte atunci ar fi cea din cartea asta. Orasul bodegilor mizere pline de artisti ratati, a prostituatelor pe care le culegi de pe strazi asa cum ai culege fructe dintr-un copac, a turistilor ametiti care cred ca turnul Eiffel este cel mai impresionat monument al orasului in timp ce Montmartre, monumentul deznadejdii si al realitatii sordide , este trecut cu vederea.
L-as descrie ca fiind un roman pesimist, visceral, dezinhibat si plin de viata care nu se ascunde in spatele unor pudibonderii tampite ci afirma cu mult curaj crezul autorului :”… pur si simplu exist si nimic mai mult.”
De-abia astept sa il citesc si eu!
Deocamdata sunt legata cu niste fire invizibile (si extraordinar de rezistente) de “Intamplari din irealitatea imediata” a lui M.Blecher.
eu acum am citit romanul, sunt codasa, si sunt de acord ca este o carte pesimista, de fapt Miller isi striga pesimismul de cate ori are ocazia, insa el nu este un pesimist resemnat ( ca Hardy, de exemplu desi ma indoiesc ca am facut cea mai buna comparatie, este primul care imi vine in minte) ci este plin de vitalitate, traire si simtire: “e posibil ca toti sa fim condamnati, sa nu existe nicio speranta pentru noi, penru niciunul dintre noi, dar, daca asa stau lucrurile, hai sa scoatem un ultim sunet de suferinta atroce, care sa inghete sangele in vine, un strigat sfasietor de sfidare, un strigat e razboi”