The Man Without Dreams

   Am si eu un stres existential .. Cum se spune Miau ! in japoneza ?

   Intreb asta pentru ca O pisica, un barbat si doua femei  este primul roman pe care l-am citit ce are ca personaj principal o pisica. Nu ma omor dupa feline dar Lily este asa de bine conturata de nipon :“Era intr-adevar o pisica tare frumoasa, bine proportionata si mladioasa, o femela de rasa apuseana […] cu blana lucioasa,matasoasa si placuta la atingere” incat acum ideea de a avea o jivina imblanita prin casa nu mi se mai pare chiar asa de teribila .

   Daca in mod normal exista un triunghi amoros , aici avem de a face cu un patrat amoros format din Shozo - Shinoko - Fukuko- Lily. Barbatul este prins la mijloc in razboiul dintre fosta sa sotie Shinoko care doreste razbunare si actuala ocupanta a patului conjugal Fukuko.

   Shozo este un personaj delicios de inutil. Rasfatat, incapabil sa ia orice hotarare de unul singur el isi gaseste reversul feminin nu in vreuna din sotiile lui ci in pisica pe care a ingrijit-o din primele sale zile.

Isi imparte mancarea, timpul si gandurile cu Lily. Iar atunci cand este nevoit sa o cedeze lui Shinoko simte ca o parte a fiintei sale s-a stins sau cel putin s-a instrainat : “il cuprindea senzatia ca facuse ceva brutal, ca fusese de o nepasare cumplita.”

   Romanul nu este rau dar povestea fiind saraca nici impresia finala nu poate fi extraordinara.

   Dar ceea ce m-a deranjat cel mai mult nu este asta ci un alt lucru.Cartea este micuta ,teoretic ar trebui sa o termini repede de citit, dar Tanizaki reuseste sa taraganeze povestea la nesfarsit prin pagini intregi de explicarea detaliata a oricarui gand, gest sau actiuni, intreprinse de unul din personaje.E ca si cum cineva iti explica de ce a luat oua albe si nu rosii timp de ora sau mai bine.

   Nu mai citisem nimic de Tanizaki si desi nu este un roman care sa te uimeasca in vreun fel nici nu ma dezamagit.Asa ca o sa incerc si Jurnalul unui batran nebun pe care il am de ceva vreme pe noptiera

   Asta e genul de carte pe care daca mi-o descrii dinainte nu as citi-o nici cu pistolul la tampla.Dar intamplarea face sa o fi primit cadou.Subtitlul ” (Anti)tratat de iubire moderna” suna promitator si vorba aceea “calu’ de dar nu se cauta la dinti”.Asa ca am purces la rasfoire.Exact , rasfoire, nu citire.Pentru o prostioara de genul asta e un sacrilegiu sa folosesti verbul ,cu o incarcatura aproape ezoterica : a citi.

   Coperta editiei pe care o am eu arata bine, scrisul este foarte mare , deci e o lectura de metrou sau tramvai supraaglomerat, dar cam aici se opresc partile pozitive.

   Scriitorasul cel viteaz este un salahor in lumea publicitatii si asta se vede din plin in carte.Aproape toate frazele par sloganuri publicitare de cucerit mintea gospodinelor obosite din cauza psihozei curateniei festive.

   Totul este pe fast forward la Beigbeder si redus la un schematism, care pare seducator la inceput dar devine atat de plictisitor dupa 20 de pagini incat incepi sa te gandesti : Oare nu mai bine ma uitam eu la Acasa ? Tot genul asta de efuziuni intelectuale si sentimentale de duzina vedeam.

   Inceputuri ale unor capitole de genul  : ” Buna ziua la toata lumea, aici e autorul.Va urez bun-venit in creierul meu,scuzati-ma de deranj.” au capatat din partea mea doar un rictus de compatimire.

   Povestea .. Nu prea exista una,romanul fiind construit pe linia unei comedii romantice in care cinicul angoasat de trecerea printr-un divort , incearca sa-si da dea raspunsuri la intrebari de genul : “Oare sunt o javra ? Oare poti sa fii fericit si,daca da,la ce ora ? “  dar care , normal, exact ca in basmele copilariei isi intalneste Ileana Cosanzeana cel scapa de gandurile negre si pesimismul  atat de daunator unui adevarat om de lume.

   Cliseurile se tin lant intr-un mod mai mult decat enervant.Singura idee dezvoltata cat de cat original fiind teoria care da numele cartii si anume ca ceea ce numim noi dragoste este doar produsul unor reactii chimice ce pot fi observate si a caror final in timp poate fi pronosticat.Autorul ii da 3 ani dar eu spun ca e o variabila cu +/- 1 an .

   Pasiune,tandrete ,plictis un lant imuabil si demonstrat biologic pe care cu toti il renegam de parca daca cuvantul asta, atat de impersonal, “iubire” ar disparea , odata cu el s-ar duce de rapa si specia umana.Nu e cazul.

   Acestea fiind spuse concluzionez asa : Beigbeder este un barbat care scrie chick-lit si nefiind a chick nu-I iese

   Ahh sa nu uit, am primit de la capricornk13 o leapsa.De obicei nu intru in jocuri de societate dar pentru ea am sa fac o exceptie si o sa raspund cu prima ocazie

Editura : Polirom

   Cartea asta este atat de altfel incat nici nu prea stiu ce sa scriu. N-as vrea sa ma arunc cu capul inainte in niste elucubratiuni prea complicate,ce-mi place cuvantul asta, si sa pierd din vedere frumusetea delicata a acestei carti.

   Se vede ca este primul roman al canadianului ,nu exceleaza la capitolul cursivitate si forta narativa, dar sa nu pierdem din vedere ca , dupa parerea mea, Leonard Cohen este in primul rand poet, apoi muzician si deabia  la urma romancier.

   Muzicalitatea frazelor , care aproape se transforma in strofe de cantec , mi-a facut timpanul sa vibreze armonios  multa vreme dupa terminarea lecturii: “Copii isi arata cicatricele ca pe niste decoratii.Indragostitii le folosesc drept secrete de impartasit.O cicatrice e ceea ce se intampla cand cuvantul devine trup.

E usor sa sa te lauzi cu o rana, urma eroica din lupta.E greu sa-ti arati cosurile de pe fata.”

   Joaca Preferata este un roman al maturizarii , prezentand drumul tumultos al lui Lawrence Breavman de la inocenta copilariei la perfidia  vietii de adult intr-o lume desacralizata .

   Atat tablourile in culori calde din copilarie cat si cele mai reci ale adolescentei si maturitatii sunt atinse de fiorul erotismului, care pare sa fie principalul filon de traire autentica a lui Cohen : jocurile inocente incarcate de erotism naiv dintre baieti si fetite, sedintele de hipnotism efectuate pe slujitoarea casei,numeroasele aventuri si relatii amoroase bazate ori pe imagini bovariene asupra iubirii ori pur si simplu pe dorinta carnala instinctuala.

   O alta tema reluata cu obstinatie de Cohen este legata de obarsia sa iudaica.El se simte atras de cultura evreiasca dar formalismul excesiv, seturile de legi extrem de riguroase ale aceste religii il fac sa-si ironizeze in multe randuri confratii intr-u credinta, ba chiar sa profereze blasfemii la adresa Divinitatii prin gura personajului principal : “-Hey Krantz, asculta aici : Il fut pe Dumnezeu!

Breavman nu si-a auzit niciodata glasul mai limpede.” Spiritul sau depaseste limitele unei religii instiutionalizate.

   Deasemenea  , fiind un roman cu o puternica tenta autobiografica, Cohen nu putea sa nu trateze si despre viata artistului. Despre Poezia ca destin , ardere launtrica si stigmat asupra scritorului adevarat. Obsesia foii albe care cere implinirea ritualului scriiturii.

   Tema fundamentala a carti ramane recuperarea inocentei copilariei ,aratata cel mai bine in episodul final , care da si numele cartii, : “Iisuse! Tocmai mi-am adus aminte care era joaca preferata a Lisei . Dupa o ninsoare bogata, ne duceam in curtea din spate cu cativa prieteni.Intinderea de zapada era alba si neatinsa.Bertha ne invartea.O apucai de maini,se rasucea pe calcaie,te rasuceai in jurul ei din ce in ce mai repede pana te desprindeai de pamant.Apoi iti dadea drumul si zburai in zapada.Ramaneai nemiscat in pozitia in care cazusei.Dupa ce fusesera aruncati asa cu totii in zapada proaspata, incepea partea frumoasa a jocului.Te ridicai cu grija, atent sa nu strici forma pe care o lasai in zapada.Urmau comparatiile.Te straduiai,fireste,sa aterizezi,in cele mai ciudate pozitii,cu mainiile si cu picioarele intinse in fel si chip.”

    Roman “al tanarului artist in tinerete”, incarcat de lirism si traire autentica , Joaca preferata este genul de carte pe care nu o citesti pentru a invata ceva ci doar din placerea cititului.Asa cum cred ca si ea a fost creata de Cohen nu din dorinta de a moraliza, ci doar din dorinta de a-si trece in lumea cuvantului suspinele unei vieti frumoase atat in banalitatea cat si excentricitatile ei.

Autorul: Douglas Coupland

Editura: HUMANITAS FICTION ( 2008 )

Colectie: Raftul Denisei

  V-ati dorit vreodata sa renuntati la toate responsabilitatile, lucrurile, joburile voastre plictisitoare si stresante ? Daca raspunsul la intrebarile de mai sus este DA , atunci va veti regasi in personajele lui Coupland.

  Termenul de Generatia X a fost folosit pentru prima data de catre scriitoarea Jane Deverson , care a fost rugata de catre o publicatie britanica sa conduca un studiu despre tineri, referindu-se la noua generatie care:  “sleep together before they are married, don’t believe in God, dislike the Queen, and don’t respect parents.”

  Mai apoi titulatura a fost popularizata in cartea “Generatii” de catre William Strauss si Neil Howe, in care autorii au stabilit Generatia X ca fiind toti cei nascuti intre anii 1965-1980.

  Acum ca am dat definitiile oficiale pot si eu sa-mi dau si eu cu parerea despre definirea unei intregi generatii prin prisma unor indivizi.Generatia X, de exmplu, este cunoscuta ca fiind formata din oamenii cu grave probleme de adaptare la timpul istoric in care traiesc, uncool prin excelenta, fara dorinta celorlate generatii de inavutire si faima.

  Mie unul mi se pare doar o mare prostie.Pe sistemul asta daca Einstein a fost un geniu, atunci toata generatia savantului german este una de genii ascunse.In fiecare generatie exista astfel de oameni inadaptati si reactionari cu privire la societate.Asta nu inseamna ca toti cei nascuti intr-un segment de ani sunt asa.

  Acum sa trecem la carte.

  Daca va asteptati sa cititi un roman conventional, atunci nu ati ales bine.Generatia X nu are structura obisnuita a genului ci aminteste mai mult de Decameronul lui Boccaccio.Intocmai ca italianul, Douglas utilizeaza tehnica “povestirii in rama”.

  Fundalul romanului este dat de retragerea si conlocuirea a 3 prieteni : Dag, Claire si pesonajul narator Andy in desertul Mojave din California.Acestia au niste joburi minore: barman, vanzatoare in magazin si traiesc in bungalouri inghesuite.Prin izolarea aceasta ei incearca sa revina la un stil de viata pierdut din cauza “mentalitatii de mall” a populatiei , renuntand la orice posesiune nefolositoare.Intr-o lume plina de oferte inselatoare ei aleg sa nu aleaga .

  Fiecare personaj spune una sau mai multe povesti, reale ori imaginare, reveland prin acestea anxietatile care le populeaza lumea interioara.Nevrozele lor sunt cat se poate de actuale, referindu-se la imposibilitatea de a gasi un loc bun de munca, ori despre transformarea intr-un robotel teleghidat in mcjoburi fara viitor sau iminenta unui Armaghedon nuclear.

  Cartea este impanata cu definitii a diferite cuvinte din argoul Generatiei X : “Mcjoburi = slujba cu leafa mica, reputatie zero, viitor canci, in sectorul serviciilor.E considerata adeseori cariera satisfacatoare de catre oamenii care nu au avut niciodata vreo cariera.” si desene din cultura pop :

  Nu este o capodopera dar isi livreaza mesajul cinic, dar soft ,cu destul de multa acuratete cititorilor crescuti in “Cultura Mallului”.

  Isi merita renumele si daca va trece prin mana nu ezitati sa o cititi.