The Man Without Dreams

   O leapsa primita de la Lucia pe care nu am putut-o refuza : “ce poate citi asa de abstrus asa un personagiu?”

Editura: Humanitas
An de aparitie: 2008
Numar de pagini: 364

  Am inceput sa citesc aceasta carte la indemnul unei persoane dragi mie* little CB :)* . Avand incredere in gusturile acelei persoane my hopes were high.
 
  Asteptarile erau foarte mari si datorita premiilor pe care le-a colectat aceast roman, Guardian First Book Award - numai sa numesc unul, care nu garanteaza intodeauna calitatea dar de aceasta dat pot sa spun ca juriile nu s-au inselat.
 
  Jonathan Safran Foer a inceput sa scrie manuscrisul in timp ce studia la Princeton sub coordonarea mentorei sale Joyce Carol Oates.Se spune ca timpul efectiv de scriere ar fi fost de doar doua saptamani jumate iar timpul de corectura si imbunatatire 2 ani.
 
  Miezul povestii este adevarat.La varsta de 21 ani J.S.Foer a intreprins o calatorie in Ucraina pentru a afla informatii cu privire la viata bunicului sau care traise intr-un stetl numit Trachimbrod.Scriitorul, la fel ca si in roman, nu avea la el decat o poza ingalbenita cu femeia despre care credea ca l-a salvat pe batran in timpul razboiului.Similaritatile se opresc cam aici, Foer negasind nici Trachimbrodul si nici pe femeia din imagine.Intors la Praga, locul unde studia la momentul respectiv, el se hotaraste sa scrie un roman cu privire la aceasta calatorie.
 
  Pe scurt actiunea este urmatoarea : Totul este Iluminat prezinta calatoria unui tanar scriitor americano-ucrainean, Jonathan Safran Foer, in Ucraina. Patrie a stramosilor sai, el spera sa gaseasca aici pe Augustine, fata din poza, femeia despre care auzise ca l-ar fi salvat pe bunicul sau din mainile nazistilor.   Ghidul lui Jonathan in aceasta calatorie la origini este Alex, cunoscut si ca Alex-nu-mai-ma-enerva! , Sapka, Bebe, Toata noaptea si Banet , in functie de cine il alinta .Soferul lor este bunicul tanarului ucrainean si ca si companion canin, cateaua pentru orbi Sammy Davis Junior (sic!).
 
  Romanul se vrea a fi un colaj fiind impartit in trei mari categorii : capitolele scrise de Alex, capitolele scrise de Jonathan si scrisorile dintre cei doi.Aceste categorii se succed periodic dand atat un efect de ambiguitate cat si unul de intrepatrundere a timpurilor istorice prezente in roman.
 
  Desi inceputul este marcat indeosebi de umor, provocat in special de cvasicunoasterea limbii engleze de catre Alex, dand impresia unei carti usoare si fara pretentii spre final cartea inclina spre tragic din cauza povestii de viata a bunicului lui Foer.
 
  Ca si teme centrale as putea aminti memoria, a carei importanta si limitare este exploatata de catre acest roman.Pornind in aceasta calatorie, Jonathan spera sa descopere adevarul despre familia sa.Adevar care va fi cheia spre iluminarea sa proprie.El vroia ca prin reflectia in oglinda trecutului sa se cunoasca pe sine.Sa se ilumineze prin gasirea originilor * suna aproape budist :)*.Ramane sa vede-ti singuri daca a reusit.
 
  Cartea a fost adaptata pentru marele ecrane in 2005 in rolurile principale jucand Elijah Wood si Ljubomir Dezera.
 
  Desi povestea Trachimbrodului imi aminteste de “Un veac de singuratate” a lui Marquez, tanarul scriitor evreu reuseste sa-si pastreze prospetimea si originalitatea pana la final dovedind ca nu degeaba a fost considerat o mare speranta a noului val din literatura.Inca de la primul roman el si-a castigat un loc binemeritat intr-o lume literara extrem de competitiva .

  P.S. Trebuie sa multumesc Teroristei pentru publicitatea gratuita de pe blogul sau. O sa fac cinste cu o ciocolata si o tigara la prima ocazie

AUTOR:	Francis Scott Fitzgerald
COLECTIE:	BIBLIOTECA POLIROM.Clasicii modernitatii
DOMENIU:	Literatura americana , Literatura universala
ANUL APARITIEI	2007
NUMAR PAGINI:	272

  Sunt anumite carti pe care dupa ce le citesti nu le poti descrie decat printr-un amanunt din cuprinsul lor :un miros, o pictura, in cazul asta prin muzica care este impregnata in fiecare pagina a capodoperii lui Fitzgerald. Aceea muzica este jazzul anilor ‘20 .Cum ai putea descrie mai bine aceasta carte decat prin efervescenta jazzului american din perioada prohibitiei ?
 
  Actiunea romanului pe scurt este urmatoarea :Ne aflam in America de dupa primul razboi mondial , in plina perioada a prohibitiei.Naratorul evenimentelor este Nick Carraway. Acesta se muta la New York, intr-o zona rezidentiala populata de oameni instariti care si-au castigat averea in moduri mai mult sau mai putin legale.Una dintre aceste personalitati a zonei este Jay Gatsby, un contrabandist de alcool care isi castigase reputatia prin petrecerile fastuoase pe care le organiza cu regularitate.
 
  Tot in East Egg traieste si familia Buchanan: formata din verisoara lui Nick, Daisy si sotul acesteia Tom.Acesta din urma este un fustangiu notoriu care isi inseala nevasta cu ostentatie aceasta neavand insa nimic de obiectat deoarece sotul sau este cel care ii asigura o viata lipsita de grijile materiale.
 
  Ajuns printr-un concurs de imprejurari la una din petrecerile lui Gatsby naratorul il cunoaste in cele din urma pe acest personaj misterios dar totodata fascinant.Cei doi devin amici dar nu trece mult pana cand Carraway isi da seama ca Gatsby urmarea de fapt ceva prin aceasta prietenie.
  Gatsby avusese in trecut o relatie cu Daisy iar acum prin intermediul lui Nick dorea sa o restabileasca.
Fireste tanarul inlesneste intalnirea celor doi si o noua idila, specifica acelor ani turbulenti, apare.

  Totusi Tom nu renunta usor la sotia sa.Afland sursa averii lui Gatsby el il confrunta pe acesta intr-o scena incarcata de testosteron si reuseste sa o recastige pe Daisy de partea sa.Pe drumul de intoarcere spre casa Daisy, conducand masina lui Jay, o accidenteaza mortal pe amanta sotului sau Myrtle.
 
  Afland despre moartea ibovnicei sale si crezand ca cel vinovat este Gatsby, Tom il paraste pe acesta sotului indurerat al lui Myrtle, George Wilson,un umil mecanic auto, care dorind razbunare o capata prin impuscarea presupusului ucigas al sotiei sale Gatsby.
 
  Asa cum era de asteptat, la inmormantarea acestuia, desi sute de oameni se adunau aproape seara de seara la petrecerile lui, nu vine aproape nimeni pentru ca toti asa zisii lui amici nu mai doresc sa-si asocieze numele cu contrabandistul si “ucigasul” Gatsby.Nick se ocupa de funeraliile acestuia dovedindu-se a fi singurul prieten adevarat a lui Jay.
 
  Acest personaj este unul “Mare” cu adevarat pentru ca el este un simbol colosal al acelei perioade inecate in aburii alcoolului din istoria Americii.
 
  Jazzul, despre care vorbeam la inceput, este extrem de reprezentativ pentru aceea perioada si mai ales pentru acest roman: energic,ametitor si mai ales nelinistitor.

 
“Tuesday, September 16th, 2008

Cine isi mai face blog?

Saramago. La 85 de ani. Stiu de la Assouline. Versiunile in engleza si spaniola sunt doar pentru titluri, din pacate. Asa ca, daca stiti portugheza…”

 O stire de pe blogul Teroristei care mi-a facut ziua un pic mai fericita.Incercati-l si daca stiti portugheza dati un bip :))

 

 Jose Saramago , Eseu despre orbire, Polirom , 2005

    Jose Saramago este sigur in Top 5 scriitori preferati ai mei si cu siguranta unul dintre Nobelizatii care isi merita premiul.
    
  Ca toate cartile portughezului si aceasta este in acelasi timp simpla si profunda.
 
  Actiunea este destul de simpla:O epidemie de orbire izbucneste in lume , singura care ramane cu vederea fiind sotia doctorului care a cercetat pentru prima oara boala aceasta misterioasa.Odata pornit tavalugul acesta nu pote fi oprit,primii bolnavi sunt campati in lagare, apoi orbirea se raspandeste infectand intreaga populatie.
 
  Acum partea profunda a cartii Saramago nu face altceva decat sa demonstreze ca omul este in esenta  un animal care pus in situatii limita isi urmeaza instinctele.Iar “the basic instinct” este instinctul de supravetuire..Omul este o fiinta egoista care isi cauta doar binele personal . Morala, etica cum vreti sa i spuneti devine doar o vorba in vant peste care se trece usor atunci cand binele personal este pus in balanta cu binele comunitar.
 
  Scriitorul lusitan resuesete in aceasta carte sa redea in detaliu aspectele psihologice si sociologice ale comportamentului uman intr-o situatie limita.Si ceea ce demonstreaza nu face cinste omenirii.
 
  Cand il citesc pe Saramago imi aminteste de Kafka si daca il compar cu scriitorul ceh ii ofer supremul compliment, din punctul meu de vedere, in materie de literatura.:)
 
  Si ca om este genul pe care l-am apreciat intodeauna.A declarat deschis ca este ateu si comunist.Atunci cand toti bigotii au protestat impotriva cartii lui “Evanghelia dupa Iisus Hristos”*despre care voi vorbi intr-un post ulterior* el s-a mutat pe izolata insula Lancerote.A fugit de civilizatia care l-a degustat fara sa se uite inapoi.
 
  Ce n-as da sa pot face si eu asta …….

    Acum o mica mostra din activitatea de jazz man a lui Boris Vian:

   

 

Autor :

Vian, Boris

Editura :

Humanitas

Anul publicării :

2005

Pagini :

176

  Una dintre figurile cele mai interesante ale literaturii moderne Boris Vian ma uimit intodeauna prin polivalenta sa .A fost scriitor,cantaret de jazz iar ca pregatire universitara inginer.Nu stiu cum a reusit omul asta dar toate i au iesit foarte bine.Muzica lui este extrem de competitiva jazzului american, romanele si nuvelele scrise de el sunt pur si simplu niste mici bijuterii nefinisate.Dar tocmai aceasta nefinisare,aceste defecte minore ale fiecarei carti scrise de el este tocmai ceea ce le da savoare si atrag pe oricine nu este un perfectionist ingust la minte.
 
  Cartea este construita sub forma unui roman politist (nu agreez genul) dar ea este de fapt o satira la adresa societatii in care traim.(stiu v-ati plictisit sa se zica asta despre orice carte banala pe care o citim dar chiar este
  
  Personajul principal, Rock Bailey este un macho,un Adonis dupa care desi are doar 19 ani toate femeile mor sa-l aiba in pat.Totusi el vrea sa-si pastreze virginitatea pana la 20 ani (nu reuseste stati linistiti :)    Tipul are de rezolvat un caz misterios de disparitii dovedindu-se mai mult decat un armasar in pat ci si un magnific detectiv. Cel pe care il cauta este doctorul Schutz, un savant nebun (desigur) ,care iubeste persoanele frumoase dorind sa le cloneze pe ele si sa distruga toate pocitaniile *sic!* Doctorul creeaza pe o insula un fel de paradis al frumusetii fizice*artificiale* in care oamenii sunt redusi la statul de obiect placut la vedere,niste statui umblatoare fara nume ori identitate.
 
  Sfarsitul cartii este pur si simplu genial si extrem de amuzant: ” Femeile sunt niste taraturi! Iti dai sufletul ca sa faci muschi, sa fii baiat frumos, spalat, sa nu-ti puta gura, sa mergi drept, sa nu-ti incomodezi vecinii cu picioarele, sa fii sanatos si bine cladit… si primului mascul-aschimodie care le iese in cale si ii sar de gat si-l violeaza inainte sa-si dea seama ca, pe deasupra, are si dinti falsi, si plamani ca o strecuratoare. Dezgustator. Abuziv. Nedrept, nemeritat si inadmisibil.. Sunt deceptionat. Femeile astea ma dezgusta… ” :)))
 
  Vian arata ca intr-o lume care cauta perfectiunea micile defecte sunt atragatoare.Imaginati-va o lume populata numai de oameni frumosi.Nici macar cu aprecierea frumosului nu am mai ramane pentru ca nu ar exista termen de comparatie.Imaginati-va ce plictiseala
 
  Am spus ca este o satira la adresa lumii actuale pentru ca asa cum vedem zi de zi la TV ori chiar pe strada oamenii recurg din ce in ce mai des la operatii estetice, machiaje permanente si alte nazbatii de gen cautand perfectiunea fizica artificiala. Orice femeie frumoasa natural char daca are un mic defect,nimeni nu este perfect,va fi intodeauna apreciata mai mult decat o papusa Barbie facuta din plastic,silicon si botox. 
 
  Asa ca luati cartea lui Vian ca pe un avertisment : Frumusetea este relativa, ea este perfecta doar ca si concept.In realitate ca orice abstractiune ea nu are un imperativ categoric dupa care sa se ghideze.Oamenii sunt cu totii niste “pocitanii” , niste fiinte imperfecte care cauta sa se integreze intr-o lume imperfecta.Deci nu va mai chinuiti atat…..

 

 Inca un mare artist a parasit lumea aceasta pentru neantul nemuririi.
    Maestrul Stefan Iordache a murit la varsta de 67 de ani la o clinica din Viena. Artistul a decedat din cauza unui stop cardio-respirator provocat de leucemia in grad avansat de care suferea.
     Acum pe toate televiziunile apar imagini cu Artistul si tot intra in direct diversi colegi de breasla care il plang cu o urma de regret ,real sau nu, in voce.De ce trebuie sa moara un artist pentru a fi apreciat nu am inteles niciodata?
  Cand ati vazut ultima data la televiziunile infecte din Romania un material despre Stefan Iordache? Cand?
   Noi romanii suntem o natie care nu stie sa-si respecte adevaratele valori. La televizor apar numai indivizi dubiosi si pitzipoance indoielnice.Intodeauna cand moare un artist 1 zi maxim 2 se vorbeste non stop despre asta ,despre cultul uitat al Valorii autentice,despre cat de minunat a fost acel om,despre cat de profesionist a fost.Dar apoi? Apoi uitam….Otv continua sa faca rating cu Elodia, cele mai vizionate stiri vor fi cele despre fotbal(nu sportul, analfabetii care il practica si conduc), despre crime si violuri, despre nunti de manelisti si alte ineptii de gen.
  Eu spun doar atat: Omul este o primata violenta. Singurul lucru care face diferenta dintre noi si animale este capacitatea de a creea.Capacitatea de a recunoaste si aprecia Frumosul in toate formele lui. Arta !
  In aceste momente negre ar trebui sa fim fericiti ca desi 80% ( sunt marinimos ) din populatia planetei,nu numai a Romaniei, se afla pe o panta descendenta in ceea ce priveste evolutia mai exista inca oameni cum a fost si Maestrul care ne ofera un motiv in plus sa traim fara a fugi de ceilalti in pesteri ori prin munti.
 Sper ca Stefan Iordache sa aiba parte de nemurirea binemeritata si noi sa invatam de la el ca oricine poate sa apara la televizor dar asta nu il face pe acel cineva cu nimic mai special decat maimutele din care provine si spre care se indreapta din nou cu pasi repezi.
 
 
   

     Citind zi de zi bloguri,m-am gandit : Ce? Eu nu pot ?
     Multe dintre blogurile care exista pe net in acest moment sunt doar incercari puerile de a atrage atentia asupra Nimicului. Oamenii sunt ghidati in general in comportamentul lor de instinctul de turma.De cate ori ati auzit spunandu-se despre ceva ca este la moda, ca este cool? In momentul de fata a avea un blog este cool. Doar sa enumeri cateva persoane care detin o astfel de “publicatie” online si ne vom da seama ca asa este.Si la fel ca orice lucru la moda in general blogurile acelea sunt oribile.
     Dar,exista un dar , pe net gasesti si bloguri extrem de bune,scrise de oameni care au cu adevarat ceva de spus . Au ceva de spus nu mult, prost, despre orice ci au ceva de spus putin, bine, despre lucruri care conteaza cu adevarat.
     Acest blog l-am descris ca fiind unul despre Art&Life. Sa explic: Voi scrie in general despre arta,in mod special literatura, si viata. Dar nu nimicuri cotidiene care sa transforme blogul intr-un articol de ziar tabloid, un jurnal de adolescent emo ori alte rahaturi de genul asta.

    To be continued…..